Trăim într-o perioadă în care informația este peste tot și aproape imposibil de evitat. Telefonul este adesea primul lucru pe care îl atingem dimineața și ultimul pe care îl lăsăm din mână seara. Ne trezim cu notificări, adormim cu știri și, între aceste două momente, mintea noastră este constant bombardată de titluri alarmante. Deși a fi informat este important și uneori necesar, consumul compulsiv de știri negative — doomscrolling-ul — poate deveni o formă subtilă, dar profundă, de autoagresiune emoțională.

 

Acest articol își propune să abordeze fenomenul doomscrolling-ului dintr-o perspectivă psihologică și psihoterapeutică, explicând nu doar ce se întâmplă, ci și de ce ni se întâmplă și cum ne putem proteja. Mai exact, vom vorbi despre:

• ce este doomscrolling-ul și de ce apare;
• de ce suntem atât de vulnerabili în fața lui;
• ce efecte are asupra sănătății noastre psihice și fizice;
• și, poate cel mai important, ce putem face concret pentru a avea mai multă grijă de noi într-o lume copleșitoare.

 

Ce este doomscrolling-ul și de ce apare?

Doomscrolling-ul se referă la comportamentul de a derula în mod repetat și compulsiv știri negative, chiar și atunci când acestea ne provoacă anxietate, tristețe, furie sau un sentiment profund de neputință. De multe ori, oamenii observă că starea lor emoțională se deteriorează, dar continuă să consume același tip de conținut, ca și cum nu s-ar putea opri.

Din punct de vedere psihologic și neurobiologic, acest comportament nu este un semn de slăbiciune sau lipsă de autocontrol. El este strâns legat de modul în care funcționează creierul nostru în condiții de stres prelungit.

 

Din perspectivă neuropsihologică, doomscrolling-ul implică:

• amigdala, centrul fricii din creier, responsabil cu detectarea amenințărilor;
• activarea mecanismului de supraviețuire fight–flight–freeze;
• tendința creierului de a scana constant mediul pentru pericole, în încercarea de a ne proteja.

Cu alte cuvinte, doomscrolling-ul este o reacție biologică la un mediu perceput ca periculos și imprevizibil. Creierul nostru încearcă să obțină informații pentru a se simți în siguranță, dar ajunge, paradoxal, să se mențină într-o stare continuă de alertă.

Exemplu frecvent:

„Dacă citesc toate știrile, poate o să fiu pregătit pentru ce urmează.”
În realitate, această strategie menține creierul blocat într-o stare de hiper-vigilență, fără a oferi liniștea pe care o căutăm.

 

Cine este mai vulnerabil?

Deși doomscrolling-ul poate afecta pe oricine are acces la un telefon sau la internet, cercetările și experiența clinică arată că anumite categorii de persoane sunt mai vulnerabile.

• Femeile

Femeile sunt adesea mai expuse emoțional la acest tip de conținut, deoarece multe știri violente vizează direct femeile și copiii. În plus, nivelul mai ridicat de empatie emoțională poate face ca impactul acestor informații să fie mai intens și mai personal.

• Persoanele cu istoric de traumă

Pentru persoanele care au trăit experiențe traumatice — violență, abuz, pierderi majore — creierul rămâne adesea într-o stare de alertă crescută. Doomscrolling-ul apare ca o încercare de a anticipa pericolul și de a recâștiga un sentiment de control, însă știrile negative pot reactiva amintiri, emoții și senzații corporale asociate traumei.

Exemplu clinic frecvent:     
O persoană care a trăit violență domestică urmărește obsesiv știri despre agresiuni sau crime, deși observă clar că acestea îi amplifică anxietatea și sentimentul de nesiguranță.

 

 

Efectele doomscrolling-ului asupra sănătății

Doomscrolling-ul nu rămâne fără consecințe. Impactul său se resimte atât la nivel psihic, cât și la nivel fizic, deoarece mintea și corpul funcționează ca un tot unitar.

 

Efecte psihice

• anxietate generalizată și stare de neliniște persistentă;
• sentiment de lipsă de control și neputință;
• scăderea satisfacției de viață și a speranței;
• apariția fenomenului de „popcorn brain”, adică dificultatea de a menține atenția și de a tolera ritmul mai lent al vieții reale.

 

Efecte fizice

• tensiune musculară, mai ales în zona gâtului și a umerilor;
• dureri de cap frecvente;
• probleme digestive;
• tulburări de somn;
• creșterea tensiunii arteriale.

Pentru corp, o amenințare citită pe ecran poate fi resimțită la fel ca una reală. Sistemul nervos nu face diferența atunci când expunerea este constantă.

 

 

Doomscrolling-ul și iluzia controlului

Un concept important în psihoterapie este iluzia controlului. Mulți oameni simt că, fiind la curent cu tot ce se întâmplă, vor fi mai pregătiți și mai în siguranță.

„Dacă știu tot ce se întâmplă, sunt mai în siguranță.”

În realitate, lucrurile stau adesea invers:

• informația excesivă nu reduce anxietatea;
• ci o întreține și o amplifică, hrănind sentimentul că lumea este periculoasă și imprevizibilă.

A fi informat este diferit de a fi conectat non-stop. Informația utilă are limite; dincolo de ele, devine o sursă de epuizare.

 

 

Cum reducem doomscrolling-ul fără să ne izolăm de lume

Reducerea doomscrolling-ului nu înseamnă să ignorăm realitatea sau să ne retragem din lume. Este vorba despre a construi granițe blânde și conștiente, care să protejeze sistemul nostru nervos.

 

 

Strategii practice, aplicabile:

1. Creează un ritual de dimineață fără telefon

Primele 30 de minute ale zilei pot fi dedicate trezirii corpului și orientării în prezent, fără știri și notificări. Respirația conștientă, lumina naturală sau o mișcare ușoară pot face o diferență semnificativă.

Exemplu: cafeaua savurată în liniște + 5 respirații lente înainte de orice ecran.

2. Telefonul nu doarme lângă tine

Ținerea telefonului departe de pat reduce impulsul automat de a verifica știrile dimineața și seara și contribuie la un somn mai odihnitor.

3. Dezactivează notificările de știri

Întreabă-te sincer:   
Eu folosesc telefonul sau telefonul mă folosește pe mine?

4. Setează „ore de informare”

De exemplu, 20–30 de minute pe zi, din surse sigure și limitate, pot fi suficiente pentru a rămâne informat fără a te suprasolicita.

5. Compensează cu experiențe pozitive

Creierul are nevoie de emoții reparatoare pentru a se regla. Acestea pot veni din:

• voluntariat;
• dans, natură, mișcare;
• conexiune reală cu alți oameni.

 

 

Când este nevoie de ajutor specializat?

Dacă observi că:

• nu poți opri doomscrolling-ul, în ciuda eforturilor tale;
• starea ta emoțională se deteriorează semnificativ;
• apar atacuri de panică, insomnie severă sau retragere socială,

 

Discuția cu un psihoterapeut sau un medic este un pas de grijă față de tine, nu un semn de slăbiciune. Unele lupte sunt prea grele pentru a fi duse singur.

 

 

Un gând de încheiere

A avea grijă de sănătatea ta psihică nu înseamnă să ignori realitatea, ci să alegi conștient cum și cât o lași să intre în viața ta interioară.

Informația fără limită nu este responsabilitate, ci epuizare.    
Grija față de sine este un act de curaj într-o lume zgomotoasă.

 

Agresivitatea poate lua mai multe forme, dar este definită ca orice acțiune care are ca scop provocarea fie a durerii fizice și/sau psihologice, fie a distrugerii obiectelor din mediu. Expresia agresivității poate apărea în mai multe moduri, verbal, psiho-emoțional, mental, contextual și fizic.
Cu toate acestea, fenomenul este mai complex decât atât, deoarece reprezintă atât o reacție emoțională menită să dăuneze, cât și un mijloc de menținere a ordinii sociale. În mod similar, tinerii în special luptă pentru respect, resurse și în cele din urmă pentru a fi aleși de către parteneri/partenere. Urmăresc aceste obiective cu manifestări de laudă, etalare și încercări de umilire a ”concurenței”. Există o serie de teorii și modele psihologice care au fost avansate pentru a explica agresivitatea.

Tipuri de agresivitate

1. Agresivitatea ostilă: acesta este un comportament agresiv determinat de excitare, impulsivitate și este imediat la provocarea situațională.
2. Agresivitatea de protecție: poate fi mai aproape de tipurile de agresiune identificate de teoriile instinctului și ar include o mamă care își protejează copilul sau un bărbat care își protejează teritoriul său.
3. Agresivitatea instrumentală: este un răspuns învățat în care agresivitatea este mai degrabă un mecanism pentru atingerea anumitor obiective decât pentru căutarea răzbunării.
4. Furia: este un tip special de agresiune necontrolată și extremă.

Agresiunea poate fi, de asemenea, direcționată spre interior (către propria persoană) sau către exterior (către altă persoană), sau poate lua forma violenței de grup către indivizi sau națiuni. Poate fi un răspuns la orice număr de factori, ca de exemplu: frica, nedreptatea, durerea, amenințarea, invazia, lipsa controlului, inadecvarea sau frustrarea.

 

Ipoteza lui Freud despre agresiune
Freud a susținut că toate comportamentele umane sunt motivate de impulsuri sexuale și instinctive cunoscute sub numele de „libidou” - energie derivată din Eros sau instinctul de viață. El vorbește despre ceea ce se întâmplă atunci când agresivitatea sexuală a bărbatului (așa cum este exprimată într-un discurs excitant sexual) se confruntă cu un obstacol și, prin urmare, își modifică caracterul: „Devine pozitiv ostil și crud și, prin urmare, convoacă în ajutorul său împotriva obstacolului componentele sadice ale instinctului sexual”.
El a susținut că reprimarea acestor impulsuri instinctive este cea care duce la agresiune și acest lucru, susține el, este demonstrat de complexele oedipale masculine și feminine. Acolo unde aceste conflicte din copilărie au fost rezolvate cu succes, agresivitatea este eliminată. În majoritatea cazurilor, acest lucru a fost realizat până când individul ajunge la vârsta adultă.
Freud a dezvoltat, de asemenea, conceptul unui alt instinct primitiv și înnăscut - cel de „Thanatos”, sau forța morții. Potrivit lui Freud, energia din Thanatos încurajează distrugerea și moartea și, în conflictul dintre Eros și Thanatos, energia negativă este produsă și direcționată către ceilalți ca o agresiune pentru a preveni acumularea excesului și autodistrugerea individului. Acesta este „catharsis” sau filtrul care controlează sau modifică agresivitatea prin ușurarea sau eliberarea tensiunii.

 

Ipoteza lui Konrad Lorenz: “agresiunea instinctivă este un produs al evoluției “

Konrad Lorenz poate fi identificat ca tatăl etologiei, studiind peste 40 de specii de animale pentru a înțelege rădăcinile biologice ale agresiunii. Ca urmare, în ciuda faptului că provenea dintr-un cadru total diferit, Lorenz a propus și existența unui impuls înnăscut, agresiv la oameni. Cu toate acestea, definiția sa despre agresiune este ceva foarte diferit de principiul distructiv pe care Freud l-a definit ca “Thanatos”, care a fost definit și ca instinct. Lorenz, ca și Freud, afirmă totuși că această agresiune nu este neapărat rezultatul unei reacții la impulsul exterior, ci o explozie de energie acumulată care apare chiar fără a fi necesar un stimul extern.

Cu alte cuvinte, agresivitatea este rezultatul unui instinct susținut printr-o energie care curge mereu, care se acumulează continuu, fără nicio sursă de disipare. În propriile sale cuvinte, „agresivitatea nu este în primul rând o reacție la stimuli din afară, ci o excitație interioară încorporată care caută să se elibereze ... indiferent de cât de stimul exterior există…''.

Konrad Lorenz este considerat astăzi ca unul dintre cofondatorii biologiei comportamentului și ca cel mai important teoretician al acesteia dinainte de război. Konrad Lorenz consideră că natura mecanismelor de agresivitate este proiectată de selecția naturală. Obiectivul este acela de a descrie diferite definiții și cauze ale agresivității la oameni.

Konrad Lorenz a combinat ipoteza lui Freud cu teoria selecției naturale a lui Darwin și a propus că agresiunea instinctivă este un produs al evoluției. În această teorie, agresivitatea este benefică și permite succesul și supraviețuirea populațiilor de specii agresive, deoarece cele mai puternice ar elimina pe cele mai slabe pe parcursul evoluției. În cartea sa din 1966 „Despre agresiune”, Lorenz a susținut că, deși comportamentul agresiv al animalelor și al oamenilor a fost motivat de supraviețuire, comportamentul agresiv la om nu este modelat și modificat în mod corespunzător. Lorenz a avut o viziune destul de sumbră asupra rasei umane și a spus că gradul de violență pe care oamenii îl îndreaptă spre propriul tip este de neegalat chiar și de cel mai înverșunat animal. El vorbește despre faptul că oamenii au dezvoltat capacitatea de a se ucide reciproc de la distanță și că acest lucru înseamnă că factori inhibitori, cum ar fi empatia pentru victimă, nu sunt activați.

Din studiul său despre comportamentul animalelor, Lorenz a dezvoltat, de asemenea, un model, similar cu al lui Freud, în care forțele agresive se acumulează ca apa într-un baraj și aceste forțe trebuie eliberate și deversate în agresiune. Acesta se numește model hidraulic, deoarece consideră motivația ca un lichid, iar acumularea și descărcarea acestuia influențează comportamentul. De asemenea, au existat și vor continua să existe, experimente științifice și medicale care să indice o relație chimică sau biologică între serotonină, testosteron, lobul frontal, chimia creierului și nivelurile de agresivitate la animale și oameni. Aceasta este o continuare a dezbaterii naturii versus creșterea aplicată în acest caz agresiunii.
În aceste teorii, împreună cu explicațiile biologice sau genetice ale agresivității, rolul factorilor externi sau al mediului este redus la minimum și agresivitatea este descrisă în esență ca un comportament instinctiv, automat sau neînvățat. Acest lucru permite ca actele agresive să fie descrise și, uneori, respinse ca fiind rele, ceva care doar „este” - nu comportamentul a fost învățat și, prin urmare, este de netratat. Cu toate acestea, simpla numire de agresiune ca instinct nu prea ne explică și nu ne ajută să înțelegem variația comportamentelor și cum să ajutăm indivizii mai agresivi să se adapteze mai bine cu și la mediul lor.

Lorenz s-a diferențiat de Freud în termini ce privesc acceptarea unei relații subtile între comportamentul înnăscut și învățarea în mediu. Atât Freud, cât și Lorenz sunt de acord că eșecul exprimării agresiunii în acțiune este nesănătos.

 

Diseminarea agresivității ca nevoie umană de bază

Deși căutarea de soluții în comportamentele umane pentru a obține explicații pentru comportamentele animalelor pare irelevantă la început, unii psihologi comportamentali au crezut că identificarea asemănărilor de bază și a diferențelor complexe care sunt introduse de etologi pot fi de ajutor pentru a evita explicațiile simplificate ale omului și comportamentelor sale. În ultimele decenii, una dintre ramurile cele mai avansate ale științelor biologice a fost etologia („studiul științific al speciei specifice ș ial tiparelor comportamentale mediate genetic de animale și [indivizi]”), studiul comportamentului animalelor în toate aspectele sale, “cu un accent deosebit pe cele patru comportamente animale de bază: reproducere, foame, frică și agresiune”.

În tratarea omologiilor comportamentale și filogenii, etologii au ajuns să recunoască necesitatea observării tiparelor comportamentale, în cadrul mediului specific în care au evoluat diferite comportamente''.

Lorenz aproape consideră diseminarea agresivității ca o nevoie umană de bază, și, în loc să fie privită negativ, dacă este privită în termeni de utilizare a acestei energii pentru transformare pozitivă, poate fi privită și ca o forță motrică pentru a produce schimbări sociale (în termeni freudieni, aceasta ar fi sublimare). În notă paralelă, una dintre cele mai interesante părți ale ideologiei lui Lorenz pentru psihologie și copil, dezvoltarea este legătura care se formează între animale (de exp. gâștele) ca reacție la amenințările din afară, împotriva grupului.

Lorenz, insistând asupra faptului că agresiunea la om este un instinct, crede că armamentul a modificat echilibrul dintre puterea fizică a omului și impulsul său agresiv și că această modificare înseamnă distrugerea speciei, cu excepția cazului în care se iau anumite măsuri.

Agresiunea este un comportament emoțional larg răspândit animalelor, inclusiv speciilor umane. Deoarece nu este un concept unitar, ci are un surplus de semnificații, Konrad Lorenz a încercat să ofere o imagine de ansamblu asupra diferitelor tipuri de agresiune a animalelor, distinse pe baza unei varietăți de factori. Situațiile de stimul care provoacă agresiune și tiparele de comportament sunt atât de diverse încât par să implice și o varietate de substraturi biologice, deși există, fără îndoială, o suprapunere considerabilă între diferitele tipuri de comportament și mecanismele lor neuroendocrine subiacente.
Diferitele aspecte ale repertoriului agresiv reprezintă o secvență gradată de instrumente biologice disponibile pentru atingerea diferitelor obiective. Înțelegerea din partea noastră a interacțiunilor dintre aceste clase de agresiune ar trebui îmbunătățită, deoarece înțelegând detaliile bazelor lor neuronale, chimice și endocrine, putem echilibra factorii în avantajul nostru.
Nu trebuie să uităm că factorii de mediu pot juca, de asemenea, un rol important în dezvoltarea agresiunii la ființele umane.

Există discuții între psihanaliști, sociobiologi și comportamentaliști cum că agresivitatea are o tendință de adaptare. Dezbaterea între diferite perspective se referă la ideea că “tendința adaptativă în agresivitate este naturală (primară) sau este dobândită”. Unii cercetători susțin că agresivitatea este o cheie importantă pentru oameni, în procesul evoluției umane.