Elvira 01

Elvira Tănăsescu

Asistent INLPSI, Master NLP Somato-Integrativ și consilier dezvoltare personală

Eu sunt Elvira, o ființă umană care plânge și râde, suferă și se bucură ca tine. Sunt o femeie cu trăiri care ne leagă și te respect. Sentimente pe care le trăim, fie că avem diplome sau nu, fie că deținem funcții importante sau nu. Îmi ești egal(ă). Îți sunt egală. Am 42 de ani și o familie cu care, poate fără să îmi dau seama, am pornit de la zero.

accesează și INTERVIU ELVIRA TĂNĂSESCU

Am cunoscut furtuni încă din copilărie, care aveau să îmi zdruncine puternic temelia încrederii, mai ales în mine, dar și în cei din jur. Nu sunt un caz singular. Suntem mulți. Poate nici nu realizăm cât suntem de mulți. Cu acest bagaj de răni pe care le conștientizăm sau nu, din care facem o normalitate, normalitatea noastră, după care ne ghidăm apoi viața, aveam să plec la un liceu internațional din Anglia în anul 1992. Pe lângă materiile academice, acolo am avut ocazia de a-mi dezvolta și latura creativă, eram încurajați să pătrundem în interiorul ființei noastre, pentru a ne descoperi și auto-înțelege, de a accepta și respecta oamenii indiferent de culoarea pielii, de naționalitate, de statutul social, de orientarea sexuală, religie etc. Eram la o școală multicoloră de nații, de concepte, de culturi, unde temele ni le făceam studiind cărți în bibliotecă și ne puneam mintea la contribuție la comentarii, unde făceam dezbateri pe diverse teme profunde împărțiți în două tabere (precum eutanasierea – argumente pro și contra) etc. Când directorul ne crea orarul final, nici nu concepea să avem materii care să dezvolte doar o emisferă a creierului. Pentru asta am fost și chemată în biroul său la începutul primului meu an acolo, pentru că alesesem materiile care erau normalitatea mea, de aici, din țară, și mi-a explicat că nu sunt în România, sugerându-mi să adaug pe listă și materii care dezvoltă latura creativă și exemplele au început să curgă: pictură, sculptură, actorie, dans etc. Acolo am avut, bineînțeles, și primele și poate cele mai importante și profunde vindecări emoționale. Acolo am înțeles variantele drumurilor care mi se puteau deschide, drumurile pe care alunecau adolescenții răniți profund emoțional. Am înțeles. Înțelesesem multe. Dar poate nu suficiente, pentru că…

În anul 1997, am revenit în țară, cu o mentalitate deschisă, cu visuri, zglobie și plină de speranțe care au început să se spulbere ușor-ușor din lipsa de susținere a unei familii profund rănite și ea la rândul ei și cu o gândire mărginită. Am început să închid școala sub lacăte și lespezi grele în propriu-mi suflet. Nu mai voiam să îi pătez frumusețea cu urâțenia vorbelor pe care le primeam.

După ce am dat bacalaureatul și aici (deoarece mi se echivalase doar liceul), am urmat o facultate care nu fusese pe lista mea de dorințe. Am făcut alegeri greșite, dar uitându-mă în urmă, m-am ales cu multe daruri minunate în urma lor.

În anul 2006 am început să lucrez ca traducător liber profesionist, concentrându-mi întreaga atenție pe acest aspect, pe cele două fiice și familie. Deși când ne sunt copiii mici ne conectăm cumva la propriul copil interior, cu bucurie, privind uneori viața prin ochii lor și redescoperind lumea, pe măsură ce anii treceau într-o alergătură continuă între traduceri, teme, dialoguri, școală, febră, activități extrașcolare, am comis o gravă greșeală: m-am îndepărtat de mine și, tiptil, mi-am îngrădit libertatea la interior și mentalitatea la exterior. Privind în urmă, am făcut un dans oscilant între copilul speriat rămas încă nevindecat și femeie, între curaj și frică, între iubire și ură, între blândețe și răutate, între vise prăfuite și obligații noi.

Aceste oscilări trebuia să își găsească într-un fel sau altul echilibrul, iar dacă suntem încăpățânați, nerăbdători și obsedați să deținem controlul, acest echilibru riscăm să ni-l recăpătăm numai când suntem zdruncinați până în adâncul ființei. Anul 2016 m-a zdruncinat și mă bucur și mă felicit că am avut curajul să îmi permit să trăiesc toate emoțiile posibile și mi-am acordat timp să mă îndrept, în cele din urmă, spre… interior, pentru ca astfel să înceapă eliberarea. Peste ani, când dorul de școala și oamenii frumoși de la liceul din Anglia era mai aprins ca niciodată, învățăturile prețioase despre viață aveau să îmi fie de un real și neprețuit sprijin.

Evoluția începea și m-am reîntors la mine. Ce bucurie să mă (re)întâlnesc cu mine! Până la urmă, am suflat praful de pe vise de mult ascunse prin sertarele minții și m-am înscris la Master pe Traductologie în anul 2016, iar in 2017 m-am înscris la cursul de NLP – Practitioner, care a fost una dintre cele mai inspirate și înțelepte alegeri, pe care am făcut-o neștiind prea multe detalii. M-am aruncat în neant, am prins oportunitățile care se iviseră, fără să întorc prea mult aspectele pe toate părțile. În caz contrar, poate riscam să rămân împotmolită. În 2018 aveam să le finalizez pe ambele, după care m-am înscris la cursul de Consilier de dezvoltare personală și de NLP Somato-Integrativ.

Mereu am considerat viața o școală, mereu mi-a plăcut să învăț lucruri noi, inclusiv în domeniul în care lucrez. Mi-a plăcut să țin pasul cu tehnologia, cu aproape tot ce este nou pe piață. Sau poate uneori am considerat viața o piesă al cărei rol principal îl joc. Dar, undeva, pe parcurs, am uitat că îi pot fi și regizor. Acum îmi asum și acest rol. Niciodată nu e prea târziu. De-a lungul vieții am închis capitole la care nu am mai umblat. Dar nu îmi dădusem seama că nu toate erau și încheiate. Anul 2016 a reprezentat închiderea majoră a unui capitol gros, la care nu mă mai întorc. Cel puțin nu emoțional. Dacă o fac, o fac pentru a mă felicita. Învață și tu să te feliciți! Nimeni nu o poate face mai bine decât tine!

Deoarece am avut foarte multe de învățat de la oamenii care mi-au apărut în viață și le sunt recunoscătoare, consider cu tărie că ne putem vindeca unii pe alții. Secretul este să învățăm să (ne) ascultăm! Cu sufletul! Nu din judecăți, prejudecăți și etichete! Pentru că fiecare femeie este o regină cu un rol foarte important în familia sa și chiar și în comunitate, e bine ca atunci când coroana uneia alunecă, celelalte să o ajute să o îndrepte fără să vadă sau să simtă cineva acest lucru! Dar pentru asta, e bine să ne cunoaștem mai întâi pe noi înșine! Cine ești tu, femeie? Știi?

Vino să te cunoști!

 accesează și INTERVIU ELVIRA TĂNĂSESCU

 

Contactati-ne

INSTITUTUL DE NEURO-PROGRAMARE SOMATO-INTEGRATIVA

Bulevardul Stirbei Voda nr. 7 Craiova. Dolj, Romania

  • Presedinte: 0725.161.169
  • Secretariat: office@inlpsi.ro
© Copyright 2019 INSTITUTUL DE NEURO-PROGRAMARE SOMATO-INTEGRATIVA. Design DEVSLOUNGE

Search